Cum nu ești suficient de riguros cu timpul tău și preferi să te abați de la ordinea cotidiană de dragul istorisirilor, Alain Delon e un pretext excelent.
Alain Delon a împlinit 75 de ani pe 8 noiembrie 2010, iar asta e o aniversare ce nu trebuie pierdută în fuga stresantă a acestor zile. Oficial, s-a retras din cinematografie în 1998, iar sporadic mai apare în diverse piese de televiziune sau teatru, când aparițiile sale devin memorabile. S-a retras spre producție, apoi spre diverse afaceri (precum moda) în care numele său ajută desfacerii pe piață. Și-a conservat eleganța, chiar și prin refuzul de a se întoarce pe marele ecran, oricât de mare era numele regizorului. Locul său în cinematografie e rezervat cel puțin cât timp se va scrie istorie.
În urmă cu câteva zile a fost invitat la Palatul Elysee la o cină prezidențială cu ocazia vizitei liderului chinez Hu Jintao. Pe 4 decembrie va fi președintele juriului la Miss France 2011 (în direct pe TF1). Asta da activitate la 75 de ani.
Dar, revino la acel Delon. L-ai cunoscut mai întâi în niște fotografii monocrome, cu autograf. Erau defapt niște cartonașe din prin anii 70, premergătoare surprizelor din gumele de mestecat Turbo și autocolantelor cu fotbaliști de la Coppa del Mondo. Parcă îți mai amintești și câteva filme – uneori cu subtitrări citite de părinți: Le Gang (1976), Monsieur Klein (1976), Soleil Rouge (1971), Le Samouraï (1967), Les Aventuriers (1967), Le Guépard (1963). Din păcate, la vremea când ai început să înțelegi mai bine o peliculă, existau deja Brad Pitt și Johnny Depp. Weekend-ul viitor poți revedea un film cu Delon. Care să fie? Lucian recomandă Clanul Sicilienilor :)
Alain Delon e actorul elegant al francezilor care are voce. Melodia Comme au cinéma a fost lansată în 1987. A avut chiar un clip și un turneu de promovare. Turneul a fost de bun augur. Delon a cunoscut-o pe Rosalie van Breemen, viitoarea sa soție care îi va dărui doi copii (Anouchka și Alain-Fabien). La mulți ani și felicitări!