Arhive categorii: Informale

Bilete la Roxette luni vrem!

Fanii Roxette s-au dezmorțit mai repede decât s-ar fi crezut inițial, punând presiune pe organizatori. Dar… biletele nu se lasă așteptate. Vor fi puse în vânzare luni, 15 noiembrie, online pe www.myticket.ro. Vor fi disponibile 3 categorii: Golden VIP (cu loc, în fața scenei) 350 lei, Tribuna VIP (cu loc, în tribună) 250 lei, Gazon A (în picioare) 120 lei. Câteva detalii în plus găsiți aici.

Vorba pare seacă dacă nu-i pe cântec. Uite un videoclip în loc de biscuit la cafeaua de duminică dimineața.

slogan_koyos_ro

Kooperativa de sloganuri

slogan_koyos_roConcursurile cu sloganuri pentru KOYOS.ro s-au încheiat. Se cunosc momentan 4 din cei 5 câștigători. S-au postat propuneri de toate tipurile. Dacă mulți au insistat pe prima impresie, a fost interesant că au existat variante cu trimitere la titanul cunoașterii. Celor care s-au documentat cel puțin prin lectura paginilor statice de pe KOYOS.ro – un salut de apreciere!

Mi-au plăcut:

  • KOYOS – Da un click, nu fi fricos! (Cristi M, participant pe Paginademedia.ro)
  • Iti lipseste ceva tare? (Daniel Botea, participant pe cabral.ro)
  • Ding-dong! (nwradu, participant pe fulgerica.com), adăugând și că Chuck Norris livrează produsele noastre
  • kooperativa de gadgeturi (La coperativa, câștigător pe monden.info)

Bun pentru a continua celebrul viral:

  • Cei shasa cai, de la Koyos ii ai! (todea mihai, participant pe Paginademedia.ro, care din păcate nu a lasat link/status FB)

Lista finaliștilor oficiali arată astfel, primele locuri fiind premiate.
Un mixaj a la DJ KOYOS: zâmbim împreună cu gadgeturi de la titani suntem mereu voioși ca-ntr-o kooperativa

Dandragomir.biz:

  1. “Zambim impreuna!” – Rusu Alexandru
  2. “De la KOYOS cumperi mereu voios!” – Stancele Bogdan
  3. “Profesionalism, promptitudine, varietate: KOYOS” – m1ha1

Fulgerica.com:

  1. “Koyos.ro – Gadgeturi de la titani” – Beniamin Husarciuc
  2. “KOYOS – Toate gadgeturile, la doar un click distanta!” – Ivan Rares
  3. “Zoom your vision” – tavi

Paginademedia.ro:

  1. “Ca sa fii mereu voios, cumpara de la Koyos!” – Alexandra Andrei
  2. “Stop imagining. Take it home!” – Cristi M1
  3. “Koyos – universul gadgeturilor tale” – Dragomir Cristina

Monden.info:

  1. “kooperativa de gadgeturi” – La coperativa
  2. “smile with us, buy from us!” – Bubul
  3. “KOYOS – Tehnologie pentru titanul din tine!” – Catalina

Cabral.ro:

  1. Koyos – un magazin serios” – Postolachi Dumitru
  2. “KOYOS are pentru fiecare!” – Daniel Botea
  3. “Fii tu insuti … Koyos!” – Andrei Dutu
roxette in 2011 la bucuresti

Roxette la București pe 30 mai 2011

roxette in 2011 la bucurestiÎmi amintesc că aveau destui fani. Plus câteva melodii optimiste. Prin 98, absolut întâmplător am câștigat chiar o casetă Have a Nice Day la Romantic. Pe scurt: După 8 ani de pauză pregătesc un nou turneu. Au marcat și Bucureștiul pe traseu, rezervând Zone Arena pe 30 mai 2011.

Revenirea lor presupune și o refacere. Marie Fredriksson a trecut printr-o operație complicată pe creier, luni de tratament și ani de pauză. În 2009 a urcat iar pe scenă alături de Per. Biletele vor fi disponibile de pe 16 noiembrie, pe myticket.ro. Pe larg, citește aici.

daliana barbuica

Daliana: tot presă, dar lifestyle

daliana barbuicaDaliana a schimbat presa de business cu lifestyle-ul. De ieri este marketing manager pentru Attica Media, care editează titlurile Instyle, Men’s Health și Playboy.

N-o să aleagă iepurașii,  ci se va concentra pe planurile de marketing ale publisher-ului. Se pare că online-ul va conta tot mai mult anul viitor. Doar ce au lansat versiunea beta a lui Playboy.ro.

Daliana Bărbuică a început să lucreze în domeniul relațiilor publice la Siveco. După Tornado Sistems, a schimbat registrul IT și continuat prin PR la Realitatea-Cațavencu, în cadrul diviziei Business.

Factura, sistemul online și abonatul

Ba o promoție cu minute, ba un telefon codat în rețea, ba o ofertă integrată, ba vreun vânzător insistent. Ca român ai atâtea ocazii să îți faci abonamente de telefonie, că la un moment dat poți vedea cum ți se duc banii cu vorba…

Nu e cazul tău. Tu ai vrea să scapi de atâtea numere și să-ți arunci telefoanele pe geam. Plătești lunar aproape din inerție și te lupți cu sistemul lor informatic care refuză să-și actualizeze facturile de unul singur. Ai reclamat, te-ai conformat. Uneori, cu toată bunăvoința ta, e greu să le fii client înțelegător.

Cum ai reacționa la descoperirea unui serviciu nou-nouț ascuns fără știre în contul tău de abonat? Nu ceva scump, dar cât se poate de prezent pe factură. Nu așa că l-ai considera un test de vigilență? Cum sigur nu ți s-a recomandat lecitină în ultima vreme, vei încerca să remediezi situația. Redescoperi același sistem online cu funcții offline. Noroc cu formularul de reclamații… Mâine vei fi contactat de o voce caldă care îți va spune că a fost o greșeală regretabilă, iar suma respectivă va fi stornată luna viitoare. Îți voi spune: Felicitări, ai fost vigilent!

promotii in retail

Plătesc, deci cumpăr

promotii in retailNici promoțiile nu mai sunt ce erau odată… E bine să caști ochii și să triezi din mers. Poți evita cel puțin să pierzi timp. Știi promoțiile de la Agip? Da, mă refer la stațiile de unde alimentezi motorină mai scumpă și care îți vând tot felul de rucsaci sau genți de voiaj la prețuri promoționale. Rețeta este: tu plătești, tu achiți și premiile.

Prin Real ai fost? Acum o săptămână inventaseră niște automate care citeau coduri de bare și formau cozi de cumpărători inocenți. Mai nou, îți dau și ei puncte precum cele de la Agip. Sunt la cuțite (la propriu).

Nici Carrefour nu stă cu… cupoanele în sân. Cumperi de minim 200 ron și primești un voucher de 20 ron, valabil pentru următoarea sesiune de shopping. Toate bune și frumoase, dar dacă vrei să îl obții, vei descoperi o coadă mai mare decât cea de la casele de marcat. Dacă ai suficientă ambiție, verifică-te dacă ai buletinul cu tine, căci promoția e pe bază de date.

o cutie banala cappy cu portocale

Faza cu toată portocala

o cutie banala cappy cu portocaleDacă ai reușit să te desparți de Coca Cola fără să fie nevoie să o ocolești la 2-3 rafturi prin supermarket, partea dificilă abia acum începe. Să presupunem că ți-au picat cu tronc portocalele și le vrei musai în pahar. Cum fresh-ul presupune deseori un efort semnificativ în raport cu doza ta de voință, ai grijă să alegi răul cel mai mic.

Să alegem de dragul articolului Cappy – Toată portocala. Cutia arată bine, dar chiar au băgat portocale întregi înăuntru? Și dacă da, le-or fi spălat bine înainte?

Cine își amintește că în vremuri aproape imemoriale, prin sezonul lui Moș Gerilă, după ce savurai la propriu o portocală, mai rămâneai totuși cu ceva de preț? cojile de portocală. Dacă nu îți plăceau, ele tot se uscau cumva și ajungeau în nu mai știu ce magiun de prune… Revenind la Cappy, prin Whole Orange ne spun că nici ei nu au aruncat nimic. Citim eticheta frumoasă și aflăm că au băgat la presă: pulpa, miezul și învelișul alb al portocalei. Păi și coaja aromată?

Orice suc „natural” de fructe procesat printr-o instalație „comercială” (care include mult marketing) și nu cu presa ta de citrice, trebuie consumat în limite prudente. În timp, poți (re)considera unele criterii:

  • Majoritatea produselor folosesc suc din concentrat, vezi în ce procent.
  • Ocolește sucurile cu zahar, dar vezi care e înlocuitorul.
  • Verifică pe cutie, dacă au un InfoLine. Nu substituie rețeta, dar măcar indică o preocupare a producătorului.
  • Nu te încrede în teoria că o cutie simplă și cu design primar reflectă spiritul eco al produsului.
  • Urmărește menționarea vreunui standard de calitate sau cel puțin fii atent la formatul codului (de lângă data expirării). Trasabilitatea e importantă pentru orice produs.
  • Nu există un suc natural ieftin și sigur, ci doar disperat de prost să prindă raftul magazinului.

Lista rămâne deschisă, ai vreo propunere?

bon jovi it's my live

Bon Jovi, după ani, după fani

bon jovi it's my liveÎn urmă cu 10 ani, spuneai că se orientează prea mult spre pop, fie el și pop-rock, că nu mai simți hard, nu mai auzi metal. Runaway din Jersey ținea drumul MTV-ist pornit cu Always prin 94. Dar după 10 ani de la It’s My Life, tu ai niște ani în plus, ai ajuns să cauți timpul liber cu secundarul și liniștea cu sonometrul. Continuă să citești

concurs slogan koyos

Brainstorming KOYOS

concurs slogan koyosM-a întrebat cineva de ce-ar avea nevoie de slogan un magazin cu numele KOYOS. Descopăr des nume de site-uri în offline, pe numere de înmatriculare, pe portiere auto, pe scări rulante, pe stâlpi, pe uși.  Îmi fac o primă impresie pornind de la nume și context.  Verific online doar dacă mi-a stârnit interesul și memoria îmi funcționează în parametri. E un sentiment plăcut să descoperi mult mai mult decât te aștepți. Cam așa stă treaba în cazul lui KOYOS.ro. Continuă să citești

Masina incendiata in Piata Victoriei

Masina incendiataÎnainte de instalarea sistemului de semaforizare, Piaţa Victoriei era scena unor accidente auto zilnice, cauzate în majoritatea cazurilor de neacordarea priorităţii. De la seria vedetelor televizate care şi-au pierdut sute de cai putere în indendii pe autostradă, destul de rar mai poţi asista la incendierea unei maşini, mai ales când proporţia Daciilor vechi a scăzut considerabil în parcul auto din capitală. Oprită la semafor, o Dacie break albă a avut această soartă nefericită într-o sâmbătă de 14 aprilie 2007, pe la ora 12:10. Continuă să citești