Când te gândești că numele trupei pleacă de la o veche gară, unde călătorii cu trenul schimbau locomotiva cu aburi cu una electrică, ai trage concluzia că melodiile lor ar putea fi niște rute. Rute spre diverse stări de suflet. Unele plăcute și optimiste, altele cu suișuri și hăuri, unele plicticoase de te fură somnul, altele energizante ca niște glume bune spuse în compartiment. A fost o săptămână plină de jazz peste zile pline de muncă, în care am ales să fac transferul de la ZENBOOK la Sala Palatului. Am fost punctual vineri la 20, când a demarat concertul The Manhattan Transfer adus în România de Emagic.
Vocile extraordinare ale lui Tim Hauser, Janis Siegel, Cheryl Bentyne și Alan Paul au fost acompaniate de 4 dintre cei mai apreciați instrumentiști ai prezentului: Yaron Gershovsky (pian), Steve Hass (tobe), Gary Wicks (bass) și Adam Hawley (chitară). De fapt, vocile feminine s-au confundat uneori cu instrumentele. Mă refer în special la Cheryl Bentyne, care a interpretat o trompetă în piesa „Tutu” a lui Miles Davis. M-a emoționat veteranul Tim Hauser, unul dintre fondatorii The Manhattan Transfer, fericit că la 70 de ani a reușit să mai ajungă odată în Europa și să poată cânta inclusiv în România. L-am văzut ca pe un om dedicat muzicii pe viață, dar prins totodată de familie și normalitate.
Gândeam despre ei că sunt un gen de mașinării vocale, perfecționate să redea sunete imposibile cu eforturi minime. Mașinării însuflețitoare care le-au transmis celor 2500 de oameni stări particulare frumoase. Chiar dacă media de vârstă a fost destul de ridicată, majoritatea spectatorilor fiind trecuți de 40-45 de ani, câteva excepții mi-au sărit în ochi: tineri cunoscători, copii însoțindu-și părinții…
Astăzi am profitat de vecinătatea showroom-ului Koyos.ro și am asistat la desigilarea primul telefon Apple iPhone 4S adus în România de magazinul online. Cu siguranță am fost printre primii „utilizatori” din România ai acestui nou terminal Apple, făcând involuntar în ciuda multor fani ai mărului mușcat. Fără să-mi dez-Androidizez SIM-ul, am desfăcut prima cutie pentru a vedea cu ochii mei ce anume a isterizat atâta lume până acum.
iPhone 4S arată absolut identic cu modelul anterior, ba chiar am căutat să văd nu știu ce striații în plus în difuzor, dar nu am găsit nicio diferență. În interior însă, un procesor dual core de data asta și un soft mai nou – iOS 5 cu Siri. Chestia asta din urmă, ce descrie în fond comanda vocală (gen apa caldă în industria IT/Telecom), s-a bucurat de același marketing ca și FaceTime – aka videochat. Așadar, nu e o invenție, dar funcționează. Fără să fiu vreun bun vorbitor de engleză am reușit să îmi verific mesageria și să îmi programez ceva în agendă.
Ecranul e foarte luminos, comparabil cu cel al lui Galaxy S2. Dacă dai luminozitatea la maxim poate fi supărător chiar… Browsingul e rapid, dar fără să simt vreun impuls în plus comparativ cu HTC Desire HD. Camera foto reacționează rapid, focalizează mai bine decât orice alt telefon ținut până acum în mâini. Are 8 Megapixeli și poate înregistra inclusiv FullHD.
Colegul meu Cornel m-a filmat într-un unboxing incognito. Data viitoare o să-i cer machiaj Elenei, care a butonat tot timpul o tastatură pentru asigurarea fundalului sonor. Fără alte interpretări, vă spun că iPhone 4S a ajuns la Koyos.ro și a început să se vândă. Fără precomenzi :)
Miercuri seara m-am întâlnit la un social round table ASUS cu Dan Dragomir, Bogdan Petre, Sorin Rusi, Radu Dumitru, Bogdan Mihalascu, Emil Dragotă și Auras Geambasu. S-a vorbit despre următoarele acțiuni ASUS România în social media (lansarea comunicării pe Facebook, activarea contului @asusromania, concursurile SuperBlog 2011 și BlogWars 2011). Competițiile sunt atractive pentru bloggeri prin tematică și premiile puse la bătaie. Pentru cei ce vor să lupte cu blogul, am reunit detaliile aici.
Masa a fost plină de gadgeturi expuse: de la noua serie ASUS N și netbookul Lamborghini VX 6 (pe 4 octombrie îl vom vedea și pe impozantul VX7) la Eee Pad Transformer și Eee Pad Slider. La un moment dat, am dat tabletele pe față cu Dan Dragomir, iar pozele au luat cursul Twitter instant…
Octavian Dunăre m-a surprins într-o demonstrație adhoc – am tăiat pâinea pe tableta Transformer. Fără regrete! Sticla Corning Gorilla ce acoperă ecranul tabletei a rezistat fără emoții.
Andreea a făcut poze și pentru că sharing is a good thing… iată și o galerie:
SuperBlog și BlogWars sunt cele două competiții anuale destinate bloggerilor și susținute de ASUS România.
ASUS este sponsor principal SuperBlog 2011 oferind premii generoase în valoare de 13000$. Pentru a câștiga titlul de SuperBlogger trebuie să te înscrii la adresa superblog.pcnews.ro și să scrii pe teme variate (de la IT și auto până la fashion și retail). Drumul spre marele premiu nu e simplu deloc, dar competiția merită asumată. Ea este organizată pentru al patrulea an consecutiv de prietenii de la SwissPlan.biz împreună cu PCNews și RACK.ro. SuperBlog 2011 se bucură și de susținerea altor companii precum Toyota, real,- Hypermarket, Autonom, Oktal.ro, Borealy, Edimax, AMD, Aventuria.ro.
BlogWars este un concurs exclusiv ASUS și cuprinde 10 etape săptămânale. Îl organizăm la Thinker Media pentru a doua oară, anul acesta încălzindu-ne deja în două bătălii trial (laptopnews.ro vs. playtech.ro și imidoresc.ro vs. dandragomir.ro).
Mecanismul BlogWars permite existența mai multor câştigători. Fiecare combatant posesor de blog trebuie să reziste cât mai mult în bătălie şi să adune solde săptămânale a câte 100$. Poți câștiga fie ca finalist, fie ca jurat. Perioada înscrierilor se va încheia pe 9 octombrie 2011. Dacă ai un blog constant și vrei să lupți, înrolează-te pe blogwars.ro/inrolare.
Sfârșitul lui iulie m-a prins la sediul ASUS România. În ciuda vremii lui cuptor, a fost destul de friguros. O butelie cu 160 litri de azot lichid a fost turnată progresiv peste cele mai tari componente de gaming scoase din magazia de produse hot a domnului Feri (Francisc Kurko). A fost aglomerație mare în jurul celei mai bune echipe de overclocking din România – lab501.ro (locul #17 pe hwbot.org). Matei Mihatoiu (“Matose”), Razvan Fatu (“Micutzu”), Tudor Badica (“Monstru”) și Ramiro Popa (“poparamiro”) au aniversat cu acest prilej 7 ani de la prima sesiune de overclocking extrem din România, realizată de Sang. Află mai multe din articolul lor de pe lab501.ro.
Recordurile au fost centralizate și într-un comunicat de presă ASUS: cea mai rapidă grafică integrată din lume, cea mai mare frecvență pe un procesor Intel Core i5 2500k (5978 Mhz de la 3300 Mhz), record mondial PiFast în categoria 2500K – 12.41 de secunde.
Zilele ploioase nu fac bine concertelor. Din fericire, sâmbătă am ignorat prognoza și am mers la Arenele Romane. Concertul Lake of Tears a fost un nou prilej să-mi încarc bateriile și de a-mi șterge un regret mai vechi – absența din Agronomie în 2006. Nu are o capacitate foarte mare, dar îmi plac evenimentele din amfiteatrul din parcul Carol. Se aude bine și ai vizibilitate spre scenă. Din păcate, decorul arhitectural poate fi pus în valoare doar noaptea cu niște reflectoare. La lumina zilei conștientizezi bătaia de joc privind administrarea locului.
Publicul metalist a asistat și la un moment surprizător – un rocker a cerut în căsătorie o rockeriță în timpul concertului Lake of Tears. Probabil că fata e fana suedezilor, iar curajosul a profitat de extazul ei să-i obțină răspunsul afirmativ. I-a făcut surpriza vieții, căci părea realmente luată pe neașteptate. Răspunsul a fost prompt și publicul nu a pus deloc presiune :)). Solistul Daniel Brennare și-a jucat bine rolul de amfitrion.
Uite cum un concert de rock decrementează numărul burlacilor. Vezi cum a decurs ceremonialul în clipul preluat mai jos de pe infomusic.ro. Pe site-ul de muzică vei găsi și o galerie de fotografii de la concert.
Privește un grup de copii ridicându-se pe vârfuri cu mâinile spre cer. Fiecare vrea să ajungă cât mai sus, cunoști sentimentul. Amintește-ți de niște puști escaladând un cireș. Știi că nu doar cireșele îi ridică spre crengile înalte, riscante. Intuiești și poți proba senzația unui salt cu parașuta. Exemplele pot continua, dar nu ai de unde ști ce se trăiește sau mai bine zis cum se supraviețuiește la o altitudine de peste 8000 de metri. Decât dacă te numești Horia Colibășanu și ai ajuns întâmplător pe blogul meu. În dialogul cardiac cu tine însuți la minus 20 de grade, voința îți trimite trupul să-i aducă performanță pentru satisfacție ulterioară, mintea lucidă te înfrânează să nu eșuezi, sentimentele puternice te țin în legătură cu cei lăsați acasă. Orice performanță ar eșua în tragedie dacă nu ai reveni la ei.
Singurul român cu 5 ascensiuni la peste 8000 de metri, Horia Colibășanu a cucerit pe rând vârfurile K2, Manaslu, Dhaulaghiri, Anapurna și în această primăvară vârful Makalu. Am avut ocazia să-l cunosc pe Horia cu prilejul unei conferințe organizate de magazinul online KOYOS.ro, unul dintre sponsorii ultimei sale expediții în Himalaya. Povestirile lui ne-au impresionat pe toți, detaliile ținându-ne în priză întocmai ca la un film de acțiune. Întâlnirea a avut loc pe 21 iunie 2011, la fix o lună de la fotografierea cu steagul pe vârful Makalu (8463 metri).
Planul inițial al lui Horia Colibășanu viza vârful Lhotse (8516m), Makalu având rol de aclimatizare. Era o dublă provocare în același sezon. La fața locului, muntele nu se arată ca-n prognozele meteo (și nici acestea nu se obțin ușor).
Lhotse este plin de zăpadă, varianta elicopterelor cade, ziua de vârf pe Makalu întârzie, apoi se petrece tragedia. Horia Colibăşanu şi prietenii săi încearcă să salveze o alpinistă din Elvetia, Joelle Brupbacher. Povestea ne-a imprimat fiori. După ce au tras-o după ei aproape 2km pentru a o aduce într-o zona mai oxigenată, în așteptarea rezervelor de oxigen care nu mai sosesc din tabăra acesteia, Joelle îi moare în brațe, resuscitările nemaiavând efect.
Horia Colibășanu descrie cele mai dificile situații ale expediției
Pregătirile pentru o asemenea campanie încep cu câteva luni înaintea plecării de acasă, cu butoaie pline cu apă urcate pe scări în spate, nenumărate traversări de stadion în Timișoara, cu exerciții în sală, documentare, scenarii etc. Important de spus, Horia nu a folosit rezerve de oxigen.
Câteva filme cu alpiniști mi-au activat instinctul de conservare de la o vârstă fragedă. Complementar fricii față de înălțimile înghețate și ne-oxigenate, admir curajul și determinarea unor temerari precum Horia Colibășanu. Urcarea muntelui se poate face mai multe feluri, inclusiv cu elicopterul, dar în termeni de performanță, detaliile escaladării sunt extrem de importante.
Expediția s-a încheiat, ce urmează?
Lhotse rămâne obiectivul lui Horia. Depinde de partenerul său din acest an – slovacul Peter Hamor, care i-a promis altui prieten – fost primar în Praga – să-l însoțească pe Kanchenjunga (8586 metri), tot în Himalaya. Așadar, următoarea destinație a lui Horia va fi Lhotse sau Kanchenjunga.
Magazinul online KOYOS.ro a sprijinit expediția lui Horia Colibășanu și a comunicat despre momentele importante ale ascensiunii. E de recomandat o astfel de inițiativă (în fond) de marketing, care asociază valori, ajută și inspiră prin transmiterea exemplului de curaj și performanță.
Horia Colibășanu practică alpinismul din 1998 și a participat la expediții în Caucaz, Tian Shan, Alpi și Himalaya. Reușitele înregistrate prin escaladarea optimiarilor K2, Manaslu, Annapurna și Dhaulgiri i-au adus titlul de vicecampion mondial și pe cel de Alpinistul anului 2010, acordat în urma campaniei Annapurna. Pentru mai multe informații despre Horia Colibășanu, accesați www.horiacolibasanu.ro.
Pasajul Basarab a împlinit dorințele multor bucureșteni – ale celor care visau să-și scurteze itinerariul zilnic, ale celor scoși din pepeni de șantierul ultimilor 11 ani, ale celor care sperau că traficul din zona lor avea să se mute în altă parte (via pasaj), ale celor care câștigau din despăgubiri, ale primarului care voia să nimerească în cele din urmă data deschiderii, ale operatorilor de televiziune care puteau surprinde un moment istoric (odată la jumătate de secol vezi așa ceva), ale producătorilor autohtoni de telenovele rămași fără idei de panoramice la ruperea planului acțiunii.
Maxim 2 minute este durata traversării de la Banu Manta către Vasile Milea (Apaca). Un drum lung, care înainte te purta prin locuri de staționare precum Gara de Nord-Witing-Plevnei, se parcurge acum extrem de repede și de lejer, ca în filmulețul de mai jos.
Bună ideea PR-istică „să dăm pasajul urbii”! Sâmbătă – puzderie de lume pe pod, pe lângă, pe sub. Pe stâlpii ASTALDI-zați, laser frate! Vizibil dinspre Plevnei sau dinspre Calea Griviței, fasciculul de lumini atrăgea atenția șoferilor nocturni la minunăția arhitecturală. Nu pricep de ce NU s-au desfășurat pe stâlpi niște bannere cu GARA BASARAB sau BUCUREȘTI NORD! Poate că factura (de altfel, scumpă ca la noi, nicăieri) cuprinde și o deducere pentru reclama servită dezvoltatorului/constructorului. Suntem capitala BUCUREȘTI-ASTALDI! A nu se înțelege greșit, toată lauda pentru constructorul portughez, dar avem o problemă de imagine undeva în ograda administrativă a Capitalei.
Prima zi de circulație pe Pasajul Basarab a prilejuit regruparea blocajelor rutiere. E prematur să le numim acum, devreme ce pe mulți îi împinge curiozitatea spre pasaj, dar zonele Titulescu și Vasile Milea – Apaca vor fi magnetice ambuteiajelor. De exemplu, astăzi, la oră de trafic (17:40) coborârea spre Vasile Milea era blocată la coborâre de la jumătatea podului arcuit din Grozăvești.
În altă ordine de idei: Finisajele nu sunt gata, iar în graba lansării, rabatul de la calitate nu va fi greu de mascat/justificat. Sunt dezamăgit de modul în care se captează apa de pe poduri și se revarsă pe la stâlpii de susținere. Dâmbovița nu era chiar așa de departe și nu strica o minimă canalizare la nivelul grandios al construcției. Ornamentarea podului Grozăvești s-a făcut în dulcele stil dâmbovițean: garduri de sârmă (ca la vite) și pomuleți aclimatizați în ghivece brand-uite pe linie administrativă/sectorială. Totodată, stațiile de metrou rămân probabil doar în grija Metrorex-ului, parcările au apărut prin jurul lor, dar nimeni în afară de pietoni nu vede bălțile oceanice ivite la fiecare aversă pe la gurile de acces la metrou.
