Cele două browsere coexistă pe ecranul meu. Firefox, care a îngropat IE7 în urmă cu niște ani, se simte pus la zid de mai zveltul Google Chrome. Protejat inițial de numeroase pluginuri cu adevărat utile, Firefox a greșit undeva pe drum, când a început să fie lacom cu memoria RAM. Atunci a apărut Chrome care nu avea nevoie de 1-1,5GB de RAM să lupte cu 30 de ferestre deschise. Între timp, browserul lui Google a recuperat la capitolul add-ons și a rămas iute la browsing. E mult mai stabil cu zecile de tab-uri deschise, însă uneori îți poate juca feste cu paginile din cache.
Nu am uitat însă bucuria descoperirii lui Firefox, iar noul candidat 4 poate revigora vechea prietenie. Mozilla Firefox 4 a depășit perioada Beta rezolvând peste 8000 de buguri raportate. Acum e disponibil în peste 70 de limbi, promite să ruleze mai bine și să fie mai stabil, oferind suport pentru HTML 5. Mozilla știe că forța browserului său e dată de comunitatea de dezvoltatori, iar extensia Add-on Compatibility Reporter are ca scop păstrarea ordinii în ograda de add-ons.
Chiar și după luni de utilizare, tot sunt suspicios față de tânărul Chrome. Nu am ceva personal cu el, dar cunosc obiceiurile familiei. Mai nou, mi-a semnalat eroarea de mai jos. Nu știu dacă e glumă ori întâmplare sau dacă chiar știe mai multe decât lasă de înțeles. Spune-mi că-i Ion din cântec!
[poll id=”3″]