Când te gândești că numele trupei pleacă de la o veche gară, unde călătorii cu trenul schimbau locomotiva cu aburi cu una electrică, ai trage concluzia că melodiile lor ar putea fi niște rute. Rute spre diverse stări de suflet. Unele plăcute și optimiste, altele cu suișuri și hăuri, unele plicticoase de te fură somnul, altele energizante ca niște glume bune spuse în compartiment. A fost o săptămână plină de jazz peste zile pline de muncă, în care am ales să fac transferul de la ZENBOOK la Sala Palatului. Am fost punctual vineri la 20, când a demarat concertul The Manhattan Transfer adus în România de Emagic.
Vocile extraordinare ale lui Tim Hauser, Janis Siegel, Cheryl Bentyne și Alan Paul au fost acompaniate de 4 dintre cei mai apreciați instrumentiști ai prezentului: Yaron Gershovsky (pian), Steve Hass (tobe), Gary Wicks (bass) și Adam Hawley (chitară). De fapt, vocile feminine s-au confundat uneori cu instrumentele. Mă refer în special la Cheryl Bentyne, care a interpretat o trompetă în piesa „Tutu” a lui Miles Davis. M-a emoționat veteranul Tim Hauser, unul dintre fondatorii The Manhattan Transfer, fericit că la 70 de ani a reușit să mai ajungă odată în Europa și să poată cânta inclusiv în România. L-am văzut ca pe un om dedicat muzicii pe viață, dar prins totodată de familie și normalitate.
Gândeam despre ei că sunt un gen de mașinării vocale, perfecționate să redea sunete imposibile cu eforturi minime. Mașinării însuflețitoare care le-au transmis celor 2500 de oameni stări particulare frumoase. Chiar dacă media de vârstă a fost destul de ridicată, majoritatea spectatorilor fiind trecuți de 40-45 de ani, câteva excepții mi-au sărit în ochi: tineri cunoscători, copii însoțindu-și părinții…
Vă recomand să continuați lectura unei recenzii cu fotografii pe infomusic.ro/2011/11/the-manhattan-transfer-spre-incantare-via-jazz-foto.
