Expoziția COMPUTEX 2012 îmi dă motive să vă scriu iar despre noile produse ASUS. După hibridul ultrabook-tabletă, iată că taiwanezii marchează o nouă premieră încrucișând un desktop cu o tabletă. Parțial tabletă, pentru că este mai degrabă un ecran wireless pentru computerul multifuncțional, ce poate rămâne pe birou.
ASUS Transformer AiO cu Windows 8, pentru spor la lucru la birou
Ciudățenia se numește Transformer AiO și o văd potrivită pentru birourile mici, simplificând întâlnirile lucrative, care sunt de regulă buluc peste monitorul unui calculator. Inclusiv leneșii dependenți de PC vor putea găsi mai des relaxarea, tolonindu-se pe canapea, luându-și alături ecranul wireless al lui AiO.
Partea interesantă Numărul 2 este opțiunea de lucra fie în Windows 8, fie în Android, în funcție de situație.
ASUS Transformer AiO cu Android, pentru comoditate pe ecran
Transformer AiO are un ecran LED multi-touch de 18.4 inci în diagonală. Echipamentul se poate înclina și poziționa ușor pe înălțime. E performant și pe partea audio, ASUS punându-i înăuntru tehnologia SonicMaster – cea cu sunetul de cristal și basul pronunțat.
Două asiatice simpatice ne dau mai multe indicii despre lucrul în tandem cu ASUS Transformer AiO
Sfârșitul lui iulie m-a prins la sediul ASUS România. În ciuda vremii lui cuptor, a fost destul de friguros. O butelie cu 160 litri de azot lichid a fost turnată progresiv peste cele mai tari componente de gaming scoase din magazia de produse hot a domnului Feri (Francisc Kurko). A fost aglomerație mare în jurul celei mai bune echipe de overclocking din România – lab501.ro (locul #17 pe hwbot.org). Matei Mihatoiu (“Matose”), Razvan Fatu (“Micutzu”), Tudor Badica (“Monstru”) și Ramiro Popa (“poparamiro”) au aniversat cu acest prilej 7 ani de la prima sesiune de overclocking extrem din România, realizată de Sang. Află mai multe din articolul lor de pe lab501.ro.
Recordurile au fost centralizate și într-un comunicat de presă ASUS: cea mai rapidă grafică integrată din lume, cea mai mare frecvență pe un procesor Intel Core i5 2500k (5978 Mhz de la 3300 Mhz), record mondial PiFast în categoria 2500K – 12.41 de secunde.
Cea de-a 20-a ediție a Cupei Mondiale la Fotbal va fi organizată în 2014 în Brazilia. Europa va avea cele mai multe sloturi ocupate în cadrul competiției finale. Dintre cele 53 de țări europene concurente, 13 echipe vor juca în turneul final.
Ronaldo (cu 15 goluri la Cupa Mondială) a tras la sorți componentele celor 9 grupe din partea Europei (ultima doar cu 5 echipe). Câștigătoarele vor merge direct la Cupa Mondială, iar 8 echipe clasate pe locurile secunde vor juca barajul, oferind celelalte 4 calificate.
România va juca în grupa D și va avea de jucat iar cu Olanda, cu vecinii din vest – Ungaria, dar și cu Turcia. Dincolo de faptul că Olanda ne va fi iarăși competitoare, grupa noastră pare accesibilă. Serbia va juca cu Macedonia și Croația. Franța va avea de jucat iar cu Belarus, dar și cu Spania.
Privește un grup de copii ridicându-se pe vârfuri cu mâinile spre cer. Fiecare vrea să ajungă cât mai sus, cunoști sentimentul. Amintește-ți de niște puști escaladând un cireș. Știi că nu doar cireșele îi ridică spre crengile înalte, riscante. Intuiești și poți proba senzația unui salt cu parașuta. Exemplele pot continua, dar nu ai de unde ști ce se trăiește sau mai bine zis cum se supraviețuiește la o altitudine de peste 8000 de metri. Decât dacă te numești Horia Colibășanu și ai ajuns întâmplător pe blogul meu. În dialogul cardiac cu tine însuți la minus 20 de grade, voința îți trimite trupul să-i aducă performanță pentru satisfacție ulterioară, mintea lucidă te înfrânează să nu eșuezi, sentimentele puternice te țin în legătură cu cei lăsați acasă. Orice performanță ar eșua în tragedie dacă nu ai reveni la ei.
Singurul român cu 5 ascensiuni la peste 8000 de metri, Horia Colibășanu a cucerit pe rând vârfurile K2, Manaslu, Dhaulaghiri, Anapurna și în această primăvară vârful Makalu. Am avut ocazia să-l cunosc pe Horia cu prilejul unei conferințe organizate de magazinul online KOYOS.ro, unul dintre sponsorii ultimei sale expediții în Himalaya. Povestirile lui ne-au impresionat pe toți, detaliile ținându-ne în priză întocmai ca la un film de acțiune. Întâlnirea a avut loc pe 21 iunie 2011, la fix o lună de la fotografierea cu steagul pe vârful Makalu (8463 metri).
Planul inițial al lui Horia Colibășanu viza vârful Lhotse (8516m), Makalu având rol de aclimatizare. Era o dublă provocare în același sezon. La fața locului, muntele nu se arată ca-n prognozele meteo (și nici acestea nu se obțin ușor).
Lhotse este plin de zăpadă, varianta elicopterelor cade, ziua de vârf pe Makalu întârzie, apoi se petrece tragedia. Horia Colibăşanu şi prietenii săi încearcă să salveze o alpinistă din Elvetia, Joelle Brupbacher. Povestea ne-a imprimat fiori. După ce au tras-o după ei aproape 2km pentru a o aduce într-o zona mai oxigenată, în așteptarea rezervelor de oxigen care nu mai sosesc din tabăra acesteia, Joelle îi moare în brațe, resuscitările nemaiavând efect.
Horia Colibășanu descrie cele mai dificile situații ale expediției
Pregătirile pentru o asemenea campanie încep cu câteva luni înaintea plecării de acasă, cu butoaie pline cu apă urcate pe scări în spate, nenumărate traversări de stadion în Timișoara, cu exerciții în sală, documentare, scenarii etc. Important de spus, Horia nu a folosit rezerve de oxigen.
Câteva filme cu alpiniști mi-au activat instinctul de conservare de la o vârstă fragedă. Complementar fricii față de înălțimile înghețate și ne-oxigenate, admir curajul și determinarea unor temerari precum Horia Colibășanu. Urcarea muntelui se poate face mai multe feluri, inclusiv cu elicopterul, dar în termeni de performanță, detaliile escaladării sunt extrem de importante.
Expediția s-a încheiat, ce urmează?
Lhotse rămâne obiectivul lui Horia. Depinde de partenerul său din acest an – slovacul Peter Hamor, care i-a promis altui prieten – fost primar în Praga – să-l însoțească pe Kanchenjunga (8586 metri), tot în Himalaya. Așadar, următoarea destinație a lui Horia va fi Lhotse sau Kanchenjunga.
Magazinul online KOYOS.ro a sprijinit expediția lui Horia Colibășanu și a comunicat despre momentele importante ale ascensiunii. E de recomandat o astfel de inițiativă (în fond) de marketing, care asociază valori, ajută și inspiră prin transmiterea exemplului de curaj și performanță.
Horia Colibășanu practică alpinismul din 1998 și a participat la expediții în Caucaz, Tian Shan, Alpi și Himalaya. Reușitele înregistrate prin escaladarea optimiarilor K2, Manaslu, Annapurna și Dhaulgiri i-au adus titlul de vicecampion mondial și pe cel de Alpinistul anului 2010, acordat în urma campaniei Annapurna. Pentru mai multe informații despre Horia Colibășanu, accesați www.horiacolibasanu.ro.
Pasajul Basarab a împlinit dorințele multor bucureșteni – ale celor care visau să-și scurteze itinerariul zilnic, ale celor scoși din pepeni de șantierul ultimilor 11 ani, ale celor care sperau că traficul din zona lor avea să se mute în altă parte (via pasaj), ale celor care câștigau din despăgubiri, ale primarului care voia să nimerească în cele din urmă data deschiderii, ale operatorilor de televiziune care puteau surprinde un moment istoric (odată la jumătate de secol vezi așa ceva), ale producătorilor autohtoni de telenovele rămași fără idei de panoramice la ruperea planului acțiunii.
Maxim 2 minute este durata traversării de la Banu Manta către Vasile Milea (Apaca). Un drum lung, care înainte te purta prin locuri de staționare precum Gara de Nord-Witing-Plevnei, se parcurge acum extrem de repede și de lejer, ca în filmulețul de mai jos.
Bună ideea PR-istică „să dăm pasajul urbii”! Sâmbătă – puzderie de lume pe pod, pe lângă, pe sub. Pe stâlpii ASTALDI-zați, laser frate! Vizibil dinspre Plevnei sau dinspre Calea Griviței, fasciculul de lumini atrăgea atenția șoferilor nocturni la minunăția arhitecturală. Nu pricep de ce NU s-au desfășurat pe stâlpi niște bannere cu GARA BASARAB sau BUCUREȘTI NORD! Poate că factura (de altfel, scumpă ca la noi, nicăieri) cuprinde și o deducere pentru reclama servită dezvoltatorului/constructorului. Suntem capitala BUCUREȘTI-ASTALDI! A nu se înțelege greșit, toată lauda pentru constructorul portughez, dar avem o problemă de imagine undeva în ograda administrativă a Capitalei.
Prima zi de circulație pe Pasajul Basarab a prilejuit regruparea blocajelor rutiere. E prematur să le numim acum, devreme ce pe mulți îi împinge curiozitatea spre pasaj, dar zonele Titulescu și Vasile Milea – Apaca vor fi magnetice ambuteiajelor. De exemplu, astăzi, la oră de trafic (17:40) coborârea spre Vasile Milea era blocată la coborâre de la jumătatea podului arcuit din Grozăvești.
În altă ordine de idei: Finisajele nu sunt gata, iar în graba lansării, rabatul de la calitate nu va fi greu de mascat/justificat. Sunt dezamăgit de modul în care se captează apa de pe poduri și se revarsă pe la stâlpii de susținere. Dâmbovița nu era chiar așa de departe și nu strica o minimă canalizare la nivelul grandios al construcției. Ornamentarea podului Grozăvești s-a făcut în dulcele stil dâmbovițean: garduri de sârmă (ca la vite) și pomuleți aclimatizați în ghivece brand-uite pe linie administrativă/sectorială. Totodată, stațiile de metrou rămân probabil doar în grija Metrorex-ului, parcările au apărut prin jurul lor, dar nimeni în afară de pietoni nu vede bălțile oceanice ivite la fiecare aversă pe la gurile de acces la metrou.
